Ma “amuza” cand ingeri iti vorbesc asa: ascultand un radio si vrand sa dai pe un alt post de radio nimeresti “intamplator” pe un post  unde, surprinzator, auzi de la un “nene” niste lucruri care iti raspund la unele intrebari la care tu te-ai gandit cu ceva timp in urma. Pot sa va spun cu toata “seriozitatea” unui “OM” la 40 de ani ca da, eu sunt “fan” ingeri, arhangheli, sfinti, elfi, craiese, crai, si tot ce mai gasiti in “basmele” spuse de bunici. Da! Este interesant subiectul extraterestrii, acei extraterestrii pe care ii gasim acum in filmele de pe net. Din punctul meu de vedere nu sunt din filmul meu, cred ca sunt prea hi tech pentru gusturile mele (inca!).

Deci, cum va spuneam, intr-una din zile, plictisit in trafic si cu gandurile pe “norul 13”, ma apuc sa schimb postul de radio…surprinzator ajung la “Vocea Sperantei!” (uauuu cum suna!) unde bineinteles era o predica. Initial am vrut sa mut dar ceva m-a oprit. Predica era pe sfarsite (mie imi place intotdeauna sfarsitul pentru ca urmeaza un nou inceput) si “am fost intrebat” si intreb si eu mai departe la randul meu, modeland un pic intrebarile:

Care sunt valorile mele? Care sunt valorile mele morale, nu cele impuse de parinti, biserica in general, societate, ci valorile mele din suflet? Sunt in stare sa le scriu pe o hartie?

DUMNEZEU e o valoare pentru mine??? Si daca da, ce fac EU pentru aceasta valoare? Familia este o valoare? Si daca da, ce fac EU pentru aceasta valoare????

Cred si sustin ideea lui Eliade de a ne intoarce la lucrurile de baza. Sunt relativ banale pentru noi dar in acelasi timp de o incarcatura spirituala foarte mare. Din punctul meu de vedere cred ca aceasta “evolutie spirituala” despre care tot vorbim in cafenele ne rupe in o mai mare sau mai mica masura de esential. E ca si cum dimineata te apuci sa faci exercitii de aspirare a energiei si uiti sa spui inainte un simplu BUNA DIMINEATA! Chiar daca langa tine nu e “nimeni”. Cred ca ne indepartam de la esential si ne pierdem aiurea prin univers fara sa ne mai dam seama de ce am venit aici. Cred ca uitam sa ne bucuram de esential! Cred ca uitam sa ne bucuram de exemplu, de momentul in care o casierita de la un magazin, care iti face o proba la un produs incepe sa se alinte incepand sa vorbeasca in diminutive, pentru ca in tine a vazut poate o persoana careia sa ii spuna doua trei lucruri banale si enervante pentru tine… dar pentru ea este o placere, a descoperit o mica particica din tine careia poate sa i se adreseze. Si atunci, vin din nou cu constientul peste voi si va intreb: ce fac EU pentru DUMNEZEU ????? Pentru ca EU am pretentii mari de la Dumnezeu, sa faca multe pentru mine, dar… EU ce fac??????????

“Dragostea inseamna sa zambesti in toate lucrurile!”

Nota: credit foto www.phototour.ro

Recunosc ca in ultimul timp am avut mai multe intentii de a scrie, dar ceva din mine se oprea. Sa fie oare frica de mediocritate prin care trecem de multe ori cu totii sau, ca sa fiu mai optimist, asa cum imi place sa cred ca sunt, e lucrul cu mine insumi o “reconstructie a interiorului si exteriorului”? De ce spun asta, pentru ca majoritatea din noi suferim de mediocritate, majoritatea din noi vrem sa fim “cineva” in orice domeniu, un directoras care sa poata macar sa i se aduca cafeaua la birou sau sa aibe sedinte importante, un guru spiritual care sa roteasca ochii si sa prezica niste lucruri, o mica vedetuta care sa apara in revistele de scandal.

Nu ne prea place sa fim mediocri; ascundem acest caracter sub presul de la usa sa nu vina cineva sa vada ce suntem. Mediocritatea vine din noi sau asa este construita matricea in care suntem? Suntem in permanenta in fiecare secunda in lupta cu mediocritatea incepand din planul material si ajungand in planul spirtual. Suntem ca niste sportivi care in fiecare dimineata incepem competitia cu mediocritatea.V-ati pus vreodata intrebarea ca Mefisto sau Dracul sau Lucifer de fapt nu fac decat sa administreze mediocritatea pe care o transmitem noi?? Ca in fabula cu Toma Caragiu unde juca rolul lui Mefisto si in care spunea cam asa: “V-o jur, eu nu stiu nimic!”. Stati si va ganditi realist cu voi si vedeti intr-o zi cat manifestati din mediocritate, cat stati intr-o lume mediocra…. dar analizati-va sincer cat manifestati acest lucru! Nu ma refer la chestii de genul “stau intr-o lume mediocra dar eu saracu’ sunt atat de pur”…. Ganditi-va cat la suta din idealurile voastre reprezinta manifestarea mediocritatii. Cat din ce vreti voi sa faceti in orice domeniu e pentru voi si doar pentru voi si cat la suta e pentru umanitate,  pentru Pamant, pentru… Dumnezeu??

Hai sa o luam altfel, daca intrebi pe cineva de ce vrea de exemplu sa fie vedeta: raspunsul cel mai simplu ar fi pentru ca vrea sa fie respectata de lume. Dar intrebarea mea e altfel noi cum ii respectam pe altii??? Vrem  sa fim auziti si tinem la parerile si opiniile noastre uneori fara sa facem nici cel mai mic efort de a intelege sau macar de a accepta opinia celuilalt, iar in discutia intre doi oameni mediocritatea pluteste si e stransa de ei. Biserica vine si spune ca Dumnezeu, daca nu “esti cuminte”, te pedeseste si atunci mediocritatea din tine vine si spune “fac ceva pe ea de Biblie, ca nu inteleg nimic din ea”. Vin cei din noua generatie si spun: stai, Dumnezeu e bun, nu exista bine si rau, sus acolo sau in planurile creatoare si atunci mediocritatea ta vine si zice “Vezi ce bun esti!” hai sa mergem deseara sa bem o bere cu Dumnezeu ca vorba aia, se poate… si te duci sa bei o bere cu Dumnezeu si a doua zi apari la terasa cu alti amici si zici in medicritatea ta cat de bun esti ca ai baut o bere cu Dumnezeu!! ce stiti voi, mai mediocrilor, cum e sa bei o bere cu Dumnezeu! Mediocritatea este manifestarea suprema a noastra, e ce ne place sa facem noi cel mai bine. Chiar daca facem acte de caritate, in interiorul nostru zace macar un pic de mediocritate care ne spune ca daca faci acel lucru de caritate, sigur Dumnezeu are grija de tine: si stii masina aia pe care tot ti-o doresti ? Ei bine, facand acet lucru se mai adauga ceva la bilele tale albe pentru a castiga acea masina si sigur daca maine mai gandesti si un pic pozitiv si te mai uiti la oameni zambindu-le, sigur jumatate din masina e cam rezolvata. Si atunci intrebarea vine: cum reusim sa scapam de aceasta mediocritate? Nu stiu sa va dau o solutie, pentru ca daca as da solutii as fi un “guru” care isi da ochii peste cap si va spune el care e “ calea”. Am scris acest acest articol pentru ca eu unul ma regasesc in tot ce am scris. Sunt un mediocru! Acum facand primul pas si recunoscand acest lucru, trec la pasul urmator: acceptarea fiecarui om ca fiind creatia lui Dumnezeu, asa cum e el….deocamdata eu nu am inceput sa creez oameni, asa ca ei fac parte din Creatie asa cum fac si eu parte din creatie, asa cum sunt si eu asa sunt si ei cu bune si rele! Un alt pas pe care as vrea sa il fac e sa nu mai judec oamenii dupa aparente, dupa felul cum arata sau cum se imbraca . Un alt pas este sa inteleg iubirea… e foarte important. De multe ori vorbim de iubire dar in primul rand: o intelegem??? Vrem sa ajungem sa vorbim cu Dumnezeu ca, vorba aia, nu e parintele nostru? nu noi purtam in noi o parte din EL ? dar am ajuns macar sa intelegem ce insemna iubirea? iubirea aceea, pe care Iisus a incercat sa ne-o arate, Iubirea aceea neconditionata, nu cea “te iubesc daca ma iubesti”. Eu unul personal sunt in cautarea si intelegerea acelei iubiri. Nu stiu daca e un drum bun sau un drum rau, e un drum pe care mi l-am ales. Si daca un alt pas ar fi sa inteleg rolul meu aici asa cum este el mai bun sau mai rau, sa inteleg ca sunt la fel de important pentru Dumnezeu cum e la fel de important si cel care cotrobaie prin gunoie sau cel care are nu stiu cati bani in cont, atunci poate as face curatenie si as da mediocritatea afara. In toata viata asta ducem o lupta, o lupta cu noi, o batalie mai mare sau mai mica….Dar daca nu am mai duce o lupta cu noi atunci unde ar mai fi frumusetea vietii??

Astazi incepe Postul Craciunului. O pregatire fizica, morala si spirituala pentru un eveniment plin de bucurie pentru crestini: Nasterea celui care a Mantuit lumea.

Perioada de post este cea in care noi, crestinii, ne orientam spre o alimentatie care nu contine produse de natura animala. Suntem concentrati asupra rugaciunii si a faptelor bune. Suntem indemnati sa fim atenti la felul in care gandim si vorbim si incercam sa traim sentimente inaltatoare. Si toate pentru a sarbatori pe 25 decembrie Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.

Dar ce inseamna aceasta sarbatoare si de ce este nevoie sa ne “pregatim” pentru ea?

Dupa atatia ani in care am tinut post, am observat ca, de fiecare data de Craciun, Hristosul se mai naste o data in inima si in sufletul nostru. cu fiecare an care trece, natura divina care salasluieste in noi, isi face simtita prezenta.

Dar de ce ar trebui sa tinem post si de mancare si de vorbe si de fapte? Sa gandim putin: cand se naste un copil in viata unei familii, parintii se pregatesc cu grija de venirea lui pe lume: pregatesc casa, sunt mai atenti la felul in care comunica, devin plini de compasiune si de blandete.

La fel se intampla si cu Hristul interior. Pentru ca corpul nostru este Templul in care traieste natura noastra divina, este nevoie sa il curatam de impuritati, de energii negative (de vibratie joasa), de toxine.

Pentru ca noi nu suntem numai corp fizic, ci si mental si sufletesc, acelasi lucru este necesar sa il facem si cu mintea si cu sufletul: sa facem curatenie in ganduri si in sentimente. Sa fim atenti la ceea ce exprimam pe gura pentru ca ceea ce vorbim oglindeste ceea ce simtim si gandim.

Si facand astfel “curatenie” in interiorul nostru, il primim in “casa curata” pe Hristosul ce se naste inca o data in inima noastra.

Se spune ca pruncii, batranii si bolnavii nu trebuie sa tina post. Si este logica sa fie asa: pruncii sunt curati pentru ca asa s-au nascut si nu au apucat sa isi murdareasca sufletul si mintea cu “mizeriile” lumii. Batranii, in viata pe care au trait-o au avut timp sa il primeasca pe Hristos in interiorul lor, in timp ce bolnavii, prin insasi boala pe care o duc in spate, isi pregatesc trupul pentru acest eveniment.

Nasterea lui Iisus a fost intampinata si onorata de trei magi. Nu trei preoti, nu rabini, nu regi ci magi, acele persoane care cunosteau tainele lumii si ale lui Dumnezeu, care i-au adus Pruncului in dar: aur, smirna si tamaie.

In fiecare an, celor care reusesc sa-l primeaca pe Hristos in interiorul lor, Dumnezeu le trimite magi (vazuti sau nevazuti) pentru a le oferi daruri spirituale.

Un Post linistit si revelator tuturor!

De mai mult timp multi prieteni imi spun ca sunt ca un copil. Unii spun ca nu m-am maturizat pentru varsta pe care o am, altii imi spun sa nu renunt la aceasta calitate. Din acest motiv mi-am pus intrebarea: cand ne-am pierdut inocenta? In ce secunda fatala a sufletului nostru am abandonat-o? De ce fugim de inocenta? De ce ne ascundem de ea? Cu ce am “gresit” acestui timp-spatiu in care omenirea de mii de ani renunta la inocenta?

Inocenta este o stare de beatitudine, o stare in care comunicarea ta cu mediul exterior (mai putin oamenii) duce catre perfectiune. E o stare in care elfii, zanele si spiridusii sunt reali nu doar in povesti. Eu cred cu tarie ca una din caile de a deveni iluminat este sa poti sa iti gasesti in primul rand inocenta pura. Inocenta unui simplu zambet, unei simple atingeri, unui simplu sarut. Stau sa ma intreb: de ce ne place sa fim “sobri” si “seriosi”, ce castigam prin aceste lucruri? Cred ca atunci cand ne vom putea deschide sufletul si mintea catre alte persoane asa cum copii isi deschid mintea si sufletul catre noi, cred ca in acel moment vom putea scapa de aceata matrice in care stam, aceasta matrice in care, daca nu esti serios si sobru, nu ai prestanta, aceasta matrice in care, in loc sa ne bucuram cum ne bucuram pentru orice cand eram copii, preferam sa ne lasam prada deziluziei, deznadejdi, dezbinarii si pot sa continui asa la nesfarsit.

Cati dintre noi mai putem sa ne bucuram pentru un desen pe care l-am facut pe sosea sau pentru finalul unui basm in care Fat Frumos l-a invins pe Zmeu? Preferam sa fim seriosi si sobrii ca asa ne vrea societatea, matricea aceasta care incepe sa puta din ce in ce mai mult, cu fiecare zi.

In fiecare zi ne alimentam de la televizor sau din alte medii cu stiri, pentru ca, nu este asa, un om informat e un om care stie. Care stie ce??? Ce este ura? Ce este indolenta? Ce este nefericirea? …..Cat timp ne mai trebuie sa mai traim aceste experiente? Cat timp ne mai trebuie sa intelegem ca a fi INOCENT in tot nu inseamna o stare pe care sa o ei in batjocora, ci, din contra, o stare de care sa fii onorat ca o ai.

Incercati intr-o zi sa lasati problemele serioase ale omenirii deoparte si fiti voi asa cum v-ati nascut: Inocenti. Inocenti pornind de la relatia cu persoana iubita pana la relatiile cu colegii de servici… Stiu ca veti spune ca veti fi luati ca penibili, dar gasiti o solutie pentru a sari peste comentariile celor din jur si vedeti ce simtiti. Cititi povesti si incercati sa nu mai fiti informati la fiecare 3 minute, pentru ca sunt convins ca pamantul se descurca daca nu ati aflat ca Boc sau altcineva nu si-a inchis slitul de la pantaloni.

Incercati O ZI sa va amintiti si sa va intoarceti la lucrurile frumoase pe care le faceati in copilarie. Chiar daca pentru unii copilaria nu a fost frumoasa ca pentru altii, sunt convins ca ati avut si momente de care nu va puteti desparti. E greu la inceput, dar,daca vreti cu adevarat, o sa reusiti. Dupa ce incercati acest lucru poate imi scrieti si imi spuneti cum e dupa o zi in care chiar te iubesti cu adevarat!

Imagine: Pictura de Arti Chauhan

In tumultul vietii si a incertitudinilor din ultimul timp, strabatute mai usor sau mai greu, am ajuns, fara sa imi dau seama initial ce bine imi fac, sa demolez “biblioteca” din sufletul meu. In decursul anilor din aceasta viata , ca oricare din noi, am strans o groaza de experiente si de invataturi pe care, cel putin eu, le-am bagat de-a valma in biblioteca mea, fara sa inteleg si sa le sortez dupa un anumit criteriu.

Dupa un mic “seism” din sufletul meu am vazut cat de ravasita arata biblioteca mea. Asa ca am luat toporul si am inceput sa demolez si sa pun toate cartile in mijloc. Daca vreti, va recomand cu caldura aceasta experienta. Dupa ce am daramat tot, am observat cat de bine ma simt. Dupa minunatul sentiment de eliberare am inceput sa imi redecorez biblioteca, sa imi pun alte rafturi, alt birou etc. Dar cel mai important, am inceput incet incet sa imi sortez cartile si sa le pun din nou in raft… Deocamdata am reusit sa pun 3-4 carti inapoi. Dar, credeti-ma, e mult mai bine.

Una din carti e si cartea “Simplitatii omului”. In ultimul timp e la moda, sau esti in “new trend”, daca aplici tehnica “fii simplu multumeste-te cu ce ai”, tehnica recunosc dupa care tindeam si eu sa merg. Dupa ce am deschis cartea mi-am adus aminte de o intalnire recenta, absolut fenomenala, cu doi oameni trecuti de a doua varsta, veniti din Florida intr-un weekend in Romania. Surprinzator sau nu, a fost ca in aceiasi zi m-am intalnit in doua locuri total diferite, la casa de bilete de la opera si apoi, dupa cateva ore bune, intr-un bistro. Ce m-a fascinat la ei a fost simplitatea lor interioara. Pana la sfarsit, cand domnul mi-a dat cartea lui de vizita si a scos un Visa Black (pentru necunoscatori ca si mine inseamna un card de credit cu care poti plati pana la un milion de dolari de pe el, sau mai bine zis un card de credit unlimit) nu as fi zis ca sunt niste oameni care au o super stare financiara. Ore bune am vorbit cu ei de lucruri minunate, de opera, de carti, muzee etc.

Concluzia acestei carti este ca multi, ca si mine, vedem simplitatea ca si simplitate exterioara, lasand ca interiorul sa intre intr-un mare amalgam de teorii, idei, controverse, rataciri. Cred cu tarie acum, dupa ce mi-am adus aminte de aceasta carte, ca simplitatea trebuie sa o avem in interior si nu in exterior.

Ca femeie, fie ca mergi la doctorul ginecolog, fie ca mergi la preot, esti intrebata daca ai “facut vreodata vreun avort”. Si ambii motivati: unul urmarind sanatatea trupeasca, celalalt sanatatea sufleteasca. Uneori si psihologii sau psihiatrii pun o astfel de intrebare.

In urma cu niste ani am cunoscut o fata care, desi aflata intr-o relatie de durata, nu si-ar fi imaginat pentru nimic in lume ca ar putea avea o familie cu respectivul barbat cu care traia. “Intamplarea” face ca a ramas insarcinata. La inceputul perioadei de sarcina se gandea numai si numai la avort, in urmatoarea perioada de sarcina se gandea numai si numai de ce nu a facut avortul. Inutil sa va spun ca a avut o nastere grea. Dar cu siguranta cand si-a vazut pruncul a fost cea mai fericita!

Dar ce se intampla de fapt. Cu mici exceptii, despre care voi vorbi, avorturile sunt considerate in lumea spirituala ca fiind crime. Ucizi un suflet care vrea sa vina la intrupare, care are o misiune de indeplinit pe acest pamant si care, prin faptul ca hotaraste altcineva pentru el, va ramane pentru o vreme, fara misiunea implinita. Pe de alta parte, cei din grupul sau de suflete ajung sa se nasca si sa inceapa, la nivel inconstient, sa il caute sa isi implineasca misiunea comuna. Dar ia-l de unde nu-i. Si atunci se cauta “inlocuitori”, care nu intotdeuana corespund 100% programului initial.

Se si numeste intrerupere de sarcina. Cum s-ar spune, intrerupi si o sarcina a ta ca parinte si a sufletului ca viitor om. In orice activitate pamanteana, daca iti intrerupi voit o anumita activitate, esti “penalizat’ sub o forma sau alta. La fel se intampla si in lumea spirituala, mai ales daca hotarasti acest lucru pentru altcineva.

Vina unui avort este egal impartita intre parteneri, cu exceptia cazului in care femeia face acest lucru fara stiinta barbatului. In acest caz poarta intreaga raspundere.

Dupa caderea comunismului, o data cu legalizarea avortului, a inceput o “macelarire” a sufletelor ce se pregateau sa se nasca. Si implicit o macelarire a statutului de femeie pentru urmatoarea generatie. Avorturile erau facute fara discernamant.

Am citit zilele trecute pe net o marturisire a unui preot despre efectele avortului, in special in psihicul femeii. Majoritatea femeilor ajunse in situatia aceasta sunt fie casatorite si sarcina a fost rezultatul unei legaturi extraconjugale, fie femei tinere necasatorite. In ambele situatii, starea psihica a femeilor s-a deteriorat, traind sentimente puternice de vinovatie. Celor casatorite viata de familie li se parea un calvar. Cele necasatorite deveneau victimele singuratatii.

Se intampla asta pentru ca sufletele pruncilor nenascuti cer sa fie salvate si cer sa isi implineasca misiunea. Dar prea putine femei (ca sa nu zic ca barbatii sunt si mai putini constineti de asta) sunt constiente de efectele interioare ale unor atsfel de hotarari, si mai ales de efectele pe termen lung.

Pacatul avortului nespovedit, sau nerecunoscut si cait, se transforma intr-un program autodistructiv pentru un neam intreg. Si, pentru ca in perioada comunista reprezentau “crime” si avortul dar si mersul la biserica, aceste programe au devenit mai puternice cu fiecare avort facut, cu fiecare femeie decedata in urma unui avort “ilegal”.

Acum, cu atatea metode de contraceptie la indemana, avorturile continua sa fie subiect de statistici ingrijoratoare. Pe de o parte si pentru ca orice forma de contraceptie pare a fi impotriva corpului si cel mai adesea creaza probleme psihice.

Fac o paranteza si ma gandesc la faptul ca animalele au anumite perioade pe an in care se imperecheaza. Oamenii sunt singura specie fara o limita de timp prea mare impusa de natura. Nu intamplator ne-am inmultit fara discernamant. Nu intamplator anumite specii sunt pe cale de disparitie. Religiile impun o anumita conduita si in ceea ce priveste viata intima, din mai multe motive. Dar inchei paranteza aici.

Revenind la avorturi si la zilele noastre. Unele femei aleg sa intrerupa o sarcina pentru ca “nu sunt pregatite” si asezate din punct de vedere material. Altele pentru ca sunt obligate de partenerii lor. Iar altele din motive medicale. Acestea din urma sunt cazurile speciale pe care si lumea spirituala o intelege si o accepta. Deobicei, in astfel de situatii, sunt spirite care aleg ca misiune personala o astfel de experienta pe care sa o ofere si “parintilor” sai. Acele spirite, prin faptul ca aleg sa treaca printr-un proces dur de “interupere” a vietii, pot sa se inalte ca vibratie si sa ridice, o data cu el, si vibratia mamei. Pentru ca, in lumea spirituala, se considera un sacrifciu facut pentru evolutia spirituala a femeii in special. Dar cazurile acestea sunt rare. Cum rae sunt si cazurile de femei care aleg sa duca o sarcina pana la capat in ciuda faptului ca au probleme de sanatate care le-ar putea dauna sau in ciuda faptului ca sunt constiente de malformatiile fatului, si ca, probabilitatea ca acesta sa supravietuiasca nasterii este mica. Aici sunt situatii de sacrificiu din ambele parti.

Familiile care isi doresc copii si nu pot sa aibe, cel mai adesea sunt pastratoare de “programe de distrugere a neamului”. Si au de lucrat cu acest program. Daca propria mama nu si-a spovedit si nu s-a cait pentru pacatul avortului facut, este datoria fiicei sau fiului sa o faca. Functie de credinta fiecaruia si puterea fiecaruia de a intelege procesul. Pentru ca si acest aspect se supune Legii Cauza-Efect. Nu mai punem la socoteala cele ale bunicilor sau strabunicilor. Si nu luam in calcul nici posibilele experiente din vieti anterioare.

Cazurile de avort spontan sunt o forma de “plata” spirituala.

Una dintre cele mai frumoase forme de a arde o astfel de “karma”/program pentru familiile fara copii este infiierea. Sunt multe cazurile de familii care, dupa ce au adoptat un copil, au reusit sa aibe si propriul copil. Asumarea cresterii unui copil care nu iti apartine “biologic”, este ca si cum propriul copil a ales sa se nasca prin altcineva. Dar este al tau.

Avortul este o crima in orice dimensiune ne-am afla. Chiar si atunci cand este facut din conditii de sanatate precare a mamei, este tot o crima. Dar este “in legitima aparare”. Universul nu vrea doua entitati disparute, ci elevarea a doua entitati fie si prin sacrificiul uneia. Orice alta motivatie pentru intreruperea de sarcina nu este acceptata si este, ca orice alta crima, pedepsita de Legile Divine.

Iubirea si Iertarea, ca in orice alt tip de proces de ardere a “Karmei”, practicate temeinic, aduc vindecarea sufletului.

De multe ori imi pun intrebarea “cine sunt eu” ? Cine suntem noi ?De unde venim si incotro mergem? B

ineinteles ca e foarte greu sa am un raspuns la o astfel de intrebare. In ultimul timp se tinde si se vorbeste foarte mult de spiritualitate si de cum vom evolua. In general in aceste momente se intampla (zic eu !) multe schimbari in noi si in jurul nostru. Cred ca este bine sa va opriti un pic si sa vedeti ce se intampla in jurul vostru. Unii oameni cauta mai multa profunzime in ce vor sa faca altii se ancoreaza cu tot ce pot ei mai bine in matricea actuala, altii in schimb vor sa se detaseze de aceasta matrice. Este frumos si interesant ca in aceasta perioada sa fii un observator a ce se intampla in jurul tau, de ce spun asta pentru ca poate e unul din momentele interesante ale istoriei omenirii in care (iar zic eu!) oamenii hotaresc ce vor sa faca si in ce directie sa mearga. Inportant insa, este sa ne dam seama ca in orice directie hotaram sa mergem, nu o vom putea sa o facem singuri. Cred ca este momentul in care individualismul nu mai are putere. Oricare ar fi drumul pe care il alegi trebuie sa te uiti in jurul tau sa vezi cu ce echipa poti avansa in directia aleasa.

Multi dintre noi spun de exemplu ca “drumul “este conexiunea cu Dumnezeu si este foarte adevarat. Dar daca ai ales acest drum punandu-ti ochelari de cal si casti in urechi, din punctul meu de vedere cred ca se aplica foarte bine proverbul “pana la Dumnezeu te mananca Sfintii”. De fapt, ne invartim in jurul cozii in general si dicutam si ne lamentam ce si cum facem.

Drumul spre spiritualitate este foarte simplu! E ca si cand te apuci sa faci o prajitura si trebuie sa pleci de la o reteta. Reteta in aceste momente e simpla :

Se ia un “Eu” care se amesteca bine prin interior pana ajunge un “Tu” dupa care se mai amesteca un pic pana ajunge “Noi” se lasa la dospit pana se ambienteaza cu mediul. Cred ca asta este reteta de baza a spiritualitatii in rest fiecare poate sa isi orneze prajitura cum vrea…unii cu foc de artificii, altii cu putini extraterestrii depinde de imaginatia fiecaruia. Cel mai important este sa incepem! Restul vine de la sine!