Idila pe un Picior de plai…pe un picior de rai

Ma “amuza” cand ingeri iti vorbesc asa: ascultand un radio si vrand sa dai pe un alt post de radio nimeresti “intamplator” pe un post  unde, surprinzator, auzi de la un “nene” niste lucruri care iti raspund la unele intrebari la care tu te-ai gandit cu ceva timp in urma. Pot sa va spun cu toata “seriozitatea” unui “OM” la 40 de ani ca da, eu sunt “fan” ingeri, arhangheli, sfinti, elfi, craiese, crai, si tot ce mai gasiti in “basmele” spuse de bunici. Da! Este interesant subiectul extraterestrii, acei extraterestrii pe care ii gasim acum in filmele de pe net. Din punctul meu de vedere nu sunt din filmul meu, cred ca sunt prea hi tech pentru gusturile mele (inca!).

Deci, cum va spuneam, intr-una din zile, plictisit in trafic si cu gandurile pe “norul 13”, ma apuc sa schimb postul de radio…surprinzator ajung la “Vocea Sperantei!” (uauuu cum suna!) unde bineinteles era o predica. Initial am vrut sa mut dar ceva m-a oprit. Predica era pe sfarsite (mie imi place intotdeauna sfarsitul pentru ca urmeaza un nou inceput) si “am fost intrebat” si intreb si eu mai departe la randul meu, modeland un pic intrebarile:

Care sunt valorile mele? Care sunt valorile mele morale, nu cele impuse de parinti, biserica in general, societate, ci valorile mele din suflet? Sunt in stare sa le scriu pe o hartie?

DUMNEZEU e o valoare pentru mine??? Si daca da, ce fac EU pentru aceasta valoare? Familia este o valoare? Si daca da, ce fac EU pentru aceasta valoare????

Cred si sustin ideea lui Eliade de a ne intoarce la lucrurile de baza. Sunt relativ banale pentru noi dar in acelasi timp de o incarcatura spirituala foarte mare. Din punctul meu de vedere cred ca aceasta “evolutie spirituala” despre care tot vorbim in cafenele ne rupe in o mai mare sau mai mica masura de esential. E ca si cum dimineata te apuci sa faci exercitii de aspirare a energiei si uiti sa spui inainte un simplu BUNA DIMINEATA! Chiar daca langa tine nu e “nimeni”. Cred ca ne indepartam de la esential si ne pierdem aiurea prin univers fara sa ne mai dam seama de ce am venit aici. Cred ca uitam sa ne bucuram de esential! Cred ca uitam sa ne bucuram de exemplu, de momentul in care o casierita de la un magazin, care iti face o proba la un produs incepe sa se alinte incepand sa vorbeasca in diminutive, pentru ca in tine a vazut poate o persoana careia sa ii spuna doua trei lucruri banale si enervante pentru tine… dar pentru ea este o placere, a descoperit o mica particica din tine careia poate sa i se adreseze. Si atunci, vin din nou cu constientul peste voi si va intreb: ce fac EU pentru DUMNEZEU ????? Pentru ca EU am pretentii mari de la Dumnezeu, sa faca multe pentru mine, dar… EU ce fac??????????

“Dragostea inseamna sa zambesti in toate lucrurile!”

 

Nota: credit foto www.phototour.ro

Sunt un mediocru!

Recunosc ca in ultimul timp am avut mai multe intentii de a scrie, dar ceva din mine se oprea. Sa fie oare frica de mediocritate prin care trecem de multe ori cu totii sau, ca sa fiu mai optimist, asa cum imi place sa cred ca sunt, e lucrul cu mine insumi o “reconstructie a interiorului si exteriorului”? De ce spun asta, pentru ca majoritatea din noi suferim de mediocritate, majoritatea din noi vrem sa fim “cineva” in orice domeniu, un directoras care sa poata macar sa i se aduca cafeaua la birou sau sa aibe sedinte importante, un guru spiritual care sa roteasca ochii si sa prezica niste lucruri, o mica vedetuta care sa apara in revistele de scandal.

Nu ne prea place sa fim mediocri; ascundem acest caracter sub presul de la usa sa nu vina cineva sa vada ce suntem. Mediocritatea vine din noi sau asa este construita matricea in care suntem? Suntem in permanenta in fiecare secunda in lupta cu mediocritatea incepand din planul material si ajungand in planul spirtual. Suntem ca niste sportivi care in fiecare dimineata incepem competitia cu mediocritatea.V-ati pus vreodata intrebarea ca Mefisto sau Dracul sau Lucifer de fapt nu fac decat sa administreze mediocritatea pe care o transmitem noi?? Ca in fabula cu Toma Caragiu unde juca rolul lui Mefisto si in care spunea cam asa: “V-o jur, eu nu stiu nimic!”. Stati si va ganditi realist cu voi si vedeti intr-o zi cat manifestati din mediocritate, cat stati intr-o lume mediocra…. dar analizati-va sincer cat manifestati acest lucru! Nu ma refer la chestii de genul “stau intr-o lume mediocra dar eu saracu’ sunt atat de pur”…. Ganditi-va cat la suta din idealurile voastre reprezinta manifestarea mediocritatii. Cat din ce vreti voi sa faceti in orice domeniu e pentru voi si doar pentru voi si cat la suta e pentru umanitate,  pentru Pamant, pentru… Dumnezeu??

Hai sa o luam altfel, daca intrebi pe cineva de ce vrea de exemplu sa fie vedeta: raspunsul cel mai simplu ar fi pentru ca vrea sa fie respectata de lume. Dar intrebarea mea e altfel noi cum ii respectam pe altii??? Vrem  sa fim auziti si tinem la parerile si opiniile noastre uneori fara sa facem nici cel mai mic efort de a intelege sau macar de a accepta opinia celuilalt, iar in discutia intre doi oameni mediocritatea pluteste si e stransa de ei. Biserica vine si spune ca Dumnezeu, daca nu “esti cuminte”, te pedeseste si atunci mediocritatea din tine vine si spune “fac ceva pe ea de Biblie, ca nu inteleg nimic din ea”. Vin cei din noua generatie si spun: stai, Dumnezeu e bun, nu exista bine si rau, sus acolo sau in planurile creatoare si atunci mediocritatea ta vine si zice “Vezi ce bun esti!” hai sa mergem deseara sa bem o bere cu Dumnezeu ca vorba aia, se poate… si te duci sa bei o bere cu Dumnezeu si a doua zi apari la terasa cu alti amici si zici in medicritatea ta cat de bun esti ca ai baut o bere cu Dumnezeu!! ce stiti voi, mai mediocrilor, cum e sa bei o bere cu Dumnezeu! Mediocritatea este manifestarea suprema a noastra, e ce ne place sa facem noi cel mai bine. Chiar daca facem acte de caritate, in interiorul nostru zace macar un pic de mediocritate care ne spune ca daca faci acel lucru de caritate, sigur Dumnezeu are grija de tine: si stii masina aia pe care tot ti-o doresti ? Ei bine, facand acet lucru se mai adauga ceva la bilele tale albe pentru a castiga acea masina si sigur daca maine mai gandesti si un pic pozitiv si te mai uiti la oameni zambindu-le, sigur jumatate din masina e cam rezolvata. Si atunci intrebarea vine: cum reusim sa scapam de aceasta mediocritate? Nu stiu sa va dau o solutie, pentru ca daca as da solutii as fi un “guru” care isi da ochii peste cap si va spune el care e “ calea”. Am scris acest acest articol pentru ca eu unul ma regasesc in tot ce am scris. Sunt un mediocru! Acum facand primul pas si recunoscand acest lucru, trec la pasul urmator: acceptarea fiecarui om ca fiind creatia lui Dumnezeu, asa cum e el….deocamdata eu nu am inceput sa creez oameni, asa ca ei fac parte din Creatie asa cum fac si eu parte din creatie, asa cum sunt si eu asa sunt si ei cu bune si rele! Un alt pas pe care as vrea sa il fac e sa nu mai judec oamenii dupa aparente, dupa felul cum arata sau cum se imbraca . Un alt pas este sa inteleg iubirea… e foarte important. De multe ori vorbim de iubire dar in primul rand: o intelegem??? Vrem sa ajungem sa vorbim cu Dumnezeu ca, vorba aia, nu e parintele nostru? nu noi purtam in noi o parte din EL ? dar am ajuns macar sa intelegem ce insemna iubirea? iubirea aceea, pe care Iisus a incercat sa ne-o arate, Iubirea aceea neconditionata, nu cea “te iubesc daca ma iubesti”. Eu unul personal sunt in cautarea si intelegerea acelei iubiri. Nu stiu daca e un drum bun sau un drum rau, e un drum pe care mi l-am ales. Si daca un alt pas ar fi sa inteleg rolul meu aici asa cum este el mai bun sau mai rau, sa inteleg ca sunt la fel de important pentru Dumnezeu cum e la fel de important si cel care cotrobaie prin gunoie sau cel care are nu stiu cati bani in cont, atunci poate as face curatenie si as da mediocritatea afara. In toata viata asta ducem o lupta, o lupta cu noi, o batalie mai mare sau mai mica….Dar daca nu am mai duce o lupta cu noi atunci unde ar mai fi frumusetea vietii??

Criza interioara

Dupa mult timp, in care am stat sa ma gandesc daca sa mai scriu sau nu, iata ca am reusit sa trec peste o etapa in care “criza” si orgoliu meu cu privire la scris au trecut. Dupa cum stim, dar mai ales simtim, am inceput anul cu un elan desavarsit … cu o criza! Dar nu o criza economica, ca asta exista si deja am inceput sa o cunoastem, ci o criza interioara. Aici apar probleme, chiar daca e o criza personala, nu prea o cunoastem. Suntem speriati sau bulversati de ce ni se intampla si incepem sa cautam dar, din pacate, incepem in general sa cautam in exterior, fara sa ne intrebam: cu ce sa incepem cu exteriorul sau cu interiorul? Incepem sa nu ne mai regasim sa nu ne mai gasim rostul in viata si societate si iata cum, deoadata, panica ne invaluie. Si cum ai intrat in panica ipohondria e gata … e gata instalata, bine mersi, jucandu-ti tot felul de mici “suse” din care tu nu mai intelegi nimic esti ca si cum ai iesi de la un film clasic romanesc in care nu ai inteles de fapt nimic pana la sfarsit. Clasic, intri intr-o si mai mare panica! E ca si cum ai fi intr-un labirint …si asta te omoara. Incepi si te apuci sa citesti 10 carti de o data. Dar, surpriza! Nici cartile nu te lamuresc ele foarte bine ce si cum, mai ales ca cele zece carti sunt zece carti care fiecare are o alta teorie de viata si care dupa opinia autorilor reprezinta o teorie foarte buna care sigur te salveaza. Uni iti recomanda sa fii pozitiv, alti sa vorbesti cu Dumnezeu si asa mai departe.

Ingerii pe care nu vrem sa-i vedem

Intr-o noapte de toamna tarzie m-am trezit brusc la ora 3.33 am. Dupa ce mi-am trecut in revista toata gandurile posibile si imposibile, mintea a inceput sa oboseasca si sa nu mai imi zica nimic. Atunci am zis ca e un moment prielnic de a sta “la taina”, asa cum ziceau bunicii mei, cu ingerul meu pazitor.Dupa discutii interesante pe care le-am avut pe diverse teme,  l-am intrebat, intr-o doara, de ce nu pot sa il vad. I-am zis ca cei mici vorbesc foarte mult cu ingerii lor si chiar ii si vad, dar, din pacate, eu am incercat sa fac incursiuni in memorie pentru a-mi aduce aminte din copilarie cum arata, dar nu am reusit sa imi amintesc nimic. “Oare nu te-am vazut nici o data? “ 

Am simtit o furnicatura pe obraz, ca o mangaiere lina, si am auzit: “Ba da am fost mereu langa tine si chiar cand ai crescut mai mare, dar nu ai vrut sa ma vezi”.  Am fost un pic mirat si nu intelegeam nimic…. Era un mare blank in capul meu. Vocea a continuat sa vorbeasca: “Tii minte cand ai intrat in “nava ta stelara” in frigiderul “Fram” ca sa pleci in noi dimensiuni?” Brusc mi-am adus aminte, aveam 5 sau 6 ani, am intrat in frigider care, in imaginatia mea, era o nava spatiala…. Dupa o ora nu mai aveam aer, pentru ca era un frigider vechi cu incuietoare, nu cum sunt frigiderele moderne. Nu mai aveam putere nici sa strig, nici sa bat cu pumnii. Eram prins in capsula mea stelara pregatindu-ma sa “plec”. La un moment dat am auzit ca intr-un vis vocea bunicului meu (Mihail il chema) Cu o ultima suflare l-am strigat… A deschis usa si m-a luat in brate. Tremuram tot, M-a strans in brate si mi-a zis “Gata, totul a trecut”. Impresionant este ca in aceasta imagine din trecut mi-am adus aminte tonul vocii si ochii… Acum mi-am dat seama ca nu era bunicul meu, ca, atunci, ingerul meu a vorbit prin bunicul meu.

Vocea a continuat sa imi mai spuna” “Cand bunica ta (Elena) iti citea povesti”…. Imediat memoria m-a trimis in acel timp in care am auzit si vazut vocea si privirea buniici mele. Am realizat din nou ca si atunci imi vazusem ingerul, care prin bunica mea ma transportat intr-o alta dimensiune, o dimensiune reala pentru mine atunci, cea cu Zane si Feti Frumosi …..Am mers un pic mai departe, atunci cand eram prin generala, si, pe la sfarsitul vacantei, am intrat in curte la bunicul meu care m-a invitat sa stam pe o banca …. Am stat cam o ora – o ora jumatate, fara sa zicem nimic, doar contemplam soarele. Doar atat (acum imi trebuie carti de spiritualitate, sa invat cum se contempla soarele). Tin mine ca mi-a spus: “Mihaita ai rabdare cu viata”. Nu am inteles ce a vrut sa spuna atunci, nici mai tarziu, am inteles abia acum.

Imaginile au mai curs …. La 6.33 am adormit cu perna plina de lacrimi. Unora poate li se pare o telenovela sau un episod din emisiunea “Surprize-surprize”, insa faceti intr-o noapte acest experiment, si aduceti-va aminte de cate ori nu ati vrut sa va vedeti ingerii. Traiti la maxim acele memorii, pentru ca ei, ingerii, se vor bucura. Nu mai spuneti ca nu comunicati cu ingerii vostri, pentru ca ei sunt intotdeauna alaturi de noi si se manifesta cate o data prin cei dragi noua bunici, parinti, soti ,sotii, doar ca noi nu vrem sa ii vedem.

Iar daca sunteti de acord cu ce am scris, duceti-va la bunici , parinti, soti, sotii luati-i in brate si multumiti-le. Iar pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar v-ati adus aminte de ei, puteti sa le aprindeti o lumanare si sa le multumiti ca au vrut sa ne lase ingerii sa vorbeasca prin ei!

 

Postul Craciunului

Astazi incepe Postul Craciunului. O pregatire fizica, morala si spirituala pentru un eveniment plin de bucurie pentru crestini: Nasterea celui care a Mantuit lumea.

Perioada de post este cea in care noi, crestinii, ne orientam spre o alimentatie care nu contine produse de natura animala. Suntem concentrati asupra rugaciunii si a faptelor bune. Suntem indemnati sa fim atenti la felul in care gandim si vorbim si incercam sa traim sentimente inaltatoare. Si toate pentru a sarbatori pe 25 decembrie Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.

Dar ce inseamna aceasta sarbatoare si de ce este nevoie sa ne “pregatim” pentru ea?

Dupa atatia ani in care am tinut post, am observat ca, de fiecare data de Craciun, Hristosul se mai naste o data in inima si in sufletul nostru. cu fiecare an care trece, natura divina care salasluieste in noi, isi face simtita prezenta.

Dar de ce ar trebui sa tinem post si de mancare si de vorbe si de fapte? Sa gandim putin: cand se naste un copil in viata unei familii, parintii se pregatesc cu grija de venirea lui pe lume: pregatesc casa, sunt mai atenti la felul in care comunica, devin plini de compasiune si de blandete.

La fel se intampla si cu Hristul interior. Pentru ca corpul nostru este Templul in care traieste natura noastra divina, este nevoie sa il curatam de impuritati, de energii negative (de vibratie joasa), de toxine.

Pentru ca noi nu suntem numai corp fizic, ci si mental si sufletesc, acelasi lucru este necesar sa il facem si cu mintea si cu sufletul: sa facem curatenie in ganduri si in sentimente. Sa fim atenti la ceea ce exprimam pe gura pentru ca ceea ce vorbim oglindeste ceea ce simtim si gandim.

Si facand astfel “curatenie” in interiorul nostru, il primim in “casa curata” pe Hristosul ce se naste inca o data in inima noastra.

Se spune ca pruncii, batranii si bolnavii nu trebuie sa tina post. Si este logica sa fie asa: pruncii sunt curati pentru ca asa s-au nascut si nu au apucat sa isi murdareasca sufletul si mintea cu “mizeriile” lumii. Batranii, in viata pe care au trait-o au avut timp sa il primeasca pe Hristos in interiorul lor, in timp ce bolnavii, prin insasi boala pe care o duc in spate, isi pregatesc trupul pentru acest eveniment.

Nasterea lui Iisus a fost intampinata si onorata de trei magi. Nu trei preoti, nu rabini, nu regi ci magi, acele persoane care cunosteau tainele lumii si ale lui Dumnezeu, care i-au adus Pruncului in dar: aur, smirna si tamaie.

In fiecare an, celor care reusesc sa-l primeaca pe Hristos in interiorul lor, Dumnezeu le trimite magi (vazuti sau nevazuti) pentru a le oferi daruri spirituale.

Un Post linistit si revelator tuturor!

Intoarcerea in Inocenta

De mai mult timp multi prieteni imi spun ca sunt ca un copil. Unii spun ca nu m-am maturizat pentru varsta pe care o am, altii imi spun sa nu renunt la aceasta calitate. Din acest motiv mi-am pus intrebarea: cand ne-am pierdut inocenta? In ce secunda fatala a sufletului nostru am abandonat-o? De ce fugim de inocenta? De ce ne ascundem de ea? Cu ce am “gresit” acestui timp-spatiu in care omenirea de mii de ani renunta la inocenta?

Inocenta este o stare de beatitudine, o stare in care comunicarea ta cu mediul exterior (mai putin oamenii) duce catre perfectiune. E o stare in care elfii, zanele si spiridusii sunt reali nu doar in povesti. Eu cred cu tarie ca una din caile de a deveni iluminat este sa poti sa iti gasesti in primul rand inocenta pura. Inocenta unui simplu zambet, unei simple atingeri, unui simplu sarut. Stau sa ma intreb: de ce ne place sa fim “sobri” si “seriosi”, ce castigam prin aceste lucruri? Cred ca atunci cand ne vom putea deschide sufletul si mintea catre alte persoane asa cum copii isi deschid mintea si sufletul catre noi, cred ca in acel moment vom putea scapa de aceata matrice in care stam, aceasta matrice in care, daca nu esti serios si sobru, nu ai prestanta, aceasta matrice in care, in loc sa ne bucuram cum ne bucuram pentru orice cand eram copii, preferam sa ne lasam prada deziluziei, deznadejdi, dezbinarii si pot sa continui asa la nesfarsit.

Cati dintre noi mai putem sa ne bucuram pentru un desen pe care l-am facut pe sosea sau pentru finalul unui basm in care Fat Frumos l-a invins pe Zmeu? Preferam sa fim seriosi si sobrii ca asa ne vrea societatea, matricea aceasta care incepe sa puta din ce in ce mai mult, cu fiecare zi.

In fiecare zi ne alimentam de la televizor sau din alte medii cu stiri, pentru ca, nu este asa, un om informat e un om care stie. Care stie ce??? Ce este ura? Ce este indolenta? Ce este nefericirea? …..Cat timp ne mai trebuie sa mai traim aceste experiente? Cat timp ne mai trebuie sa intelegem ca a fi INOCENT in tot nu inseamna o stare pe care sa o ei in batjocora, ci, din contra, o stare de care sa fii onorat ca o ai.

Incercati intr-o zi sa lasati problemele serioase ale omenirii deoparte si fiti voi asa cum v-ati nascut: Inocenti. Inocenti pornind de la relatia cu persoana iubita pana la relatiile cu colegii de servici… Stiu ca veti spune ca veti fi luati ca penibili, dar gasiti o solutie pentru a sari peste comentariile celor din jur si vedeti ce simtiti. Cititi povesti si incercati sa nu mai fiti informati la fiecare 3 minute, pentru ca sunt convins ca pamantul se descurca daca nu ati aflat ca Boc sau altcineva nu si-a inchis slitul de la pantaloni.

Incercati O ZI sa va amintiti si sa va intoarceti la lucrurile frumoase pe care le faceati in copilarie. Chiar daca pentru unii copilaria nu a fost frumoasa ca pentru altii, sunt convins ca ati avut si momente de care nu va puteti desparti. E greu la inceput, dar,daca vreti cu adevarat, o sa reusiti. Dupa ce incercati acest lucru poate imi scrieti si imi spuneti cum e dupa o zi in care chiar te iubesti cu adevarat!

Imagine: Pictura de Arti Chauhan

Vanitatea de a fi simplu

In tumultul vietii si a incertitudinilor din ultimul timp, strabatute mai usor sau mai greu, am ajuns, fara sa imi dau seama initial ce bine imi fac, sa demolez “biblioteca” din sufletul meu. In decursul anilor din aceasta viata , ca oricare din noi, am strans o groaza de experiente si de invataturi pe care, cel putin eu, le-am bagat de-a valma in biblioteca mea, fara sa inteleg si sa le sortez dupa un anumit criteriu.

Dupa un mic “seism” din sufletul meu am vazut cat de ravasita arata biblioteca mea. Asa ca am luat toporul si am inceput sa demolez si sa pun toate cartile in mijloc. Daca vreti, va recomand cu caldura aceasta experienta. Dupa ce am daramat tot, am observat cat de bine ma simt. Dupa minunatul sentiment de eliberare am inceput sa imi redecorez biblioteca, sa imi pun alte rafturi, alt birou etc. Dar cel mai important, am inceput incet incet sa imi sortez cartile si sa le pun din nou in raft… Deocamdata am reusit sa pun 3-4 carti inapoi. Dar, credeti-ma, e mult mai bine.

Una din carti e si cartea “Simplitatii omului”. In ultimul timp e la moda, sau esti in “new trend”, daca aplici tehnica “fii simplu multumeste-te cu ce ai”, tehnica recunosc dupa care tindeam si eu sa merg. Dupa ce am deschis cartea mi-am adus aminte de o intalnire recenta, absolut fenomenala, cu doi oameni trecuti de a doua varsta, veniti din Florida intr-un weekend in Romania. Surprinzator sau nu, a fost ca in aceiasi zi m-am intalnit in doua locuri total diferite, la casa de bilete de la opera si apoi, dupa cateva ore bune, intr-un bistro. Ce m-a fascinat la ei a fost simplitatea lor interioara. Pana la sfarsit, cand domnul mi-a dat cartea lui de vizita si a scos un Visa Black (pentru necunoscatori ca si mine inseamna un card de credit cu care poti plati pana la un milion de dolari de pe el, sau mai bine zis un card de credit unlimit) nu as fi zis ca sunt niste oameni care au o super stare financiara. Ore bune am vorbit cu ei de lucruri minunate, de opera, de carti, muzee etc.

Concluzia acestei carti este ca multi, ca si mine, vedem simplitatea ca si simplitate exterioara, lasand ca interiorul sa intre intr-un mare amalgam de teorii, idei, controverse, rataciri. Cred cu tarie acum, dupa ce mi-am adus aminte de aceasta carte, ca simplitatea trebuie sa o avem in interior si nu in exterior.

Vanitatea de a fi simplu este pentru ca vrem sa ne demonstram noua si lumii exterioare ca am inteles cum e mersul vietii. Multi probabil vor spune, ca daca esti simplu in interior esti simplu si in exterior. Din punctul meu de vedere nu trebuie sa fie o regula, pentru ca fiecare intelegem simplitatea exterioara altfel … Unii vad simplitatea prin a avea o casa altii, prin a avea o familie, altii prin a avea un pian pentru a canta pentru oameni etc. In ceea ce priveste simplitatea interioara, acolo e mult mai simplu. Daca urmarim si respectam Legile Divine atunci vom vedea ce simpli putem fi!!